RSS Feed

Profeţia pictată a părintelui Arsenie Boca. Imaginea care îţi dă fiori!

vezi toate articolele de
01 Apr 2016 la 16:25 4 comentarii 16554 vizualizari.

Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery.

Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi.

Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui.

Biserica Drăgănescu nu e o sală de muzeu renumit, în care intri doar să-ţi domoleşti orgoliul sau curiozitatea intelectuală. La Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai răbdare, cerându-i părintelui Arsenie să-ţi „arate”. După o vreme, cu alţi ochi şi altă stare sufletească, începi să vezi. Mesajul şi proorocia părintelui se află chiar în faţa ta. Cu litere de un roşu sângeriu, stă scris cuvântul: „Fărădelegile atrag pedeapsă pe pământ”.

Alături, într-o completare tainică şi complicat de simplă, apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea modernă: de la terorism la modificarea genetică; de la globalizarea mondială la secularizarea new-age-istă a bisericii lui Hristos, scrie voceatransilvaniei.ro.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


4 comments
  • 1

    I definitely wanted to post a word in order to say thanks to you for some of the remarkable tips you are posting on this site. My considerable internet look up has at the end of the day been honored with extremely good facts to exchange with my neighbours. I ‘d say that we visitors actually are undoubtedly fortunate to live in a decent place with very many special people with beneficial ideas. I feel really fortunate to have discovered the website page and look forward to so many more awesome times reading here. Thanks a lot once again for a lot of things.

  • 2

    I am glad for writing to make you understand what a wonderful encounter our child obtained reading through your blog. She figured out some pieces, including what it’s like to have an ideal teaching spirit to let folks really easily completely grasp various extremely tough issues. You actually exceeded people’s desires. Many thanks for producing the productive, trustworthy, explanatory and as well as fun tips on the topic to Lizeth.

  • 3

    I simply needed to thank you very much once again. I’m not certain the things that I might have handled without these ideas contributed by you regarding that area. It had become the frightening scenario in my position, however , looking at your specialised form you managed that made me to weep with delight. Now i’m happy for the advice and in addition expect you really know what a powerful job you are always undertaking training most people using your website. I am sure you’ve never got to know all of us.

  • 4

    I definitely wanted to compose a brief word to be able to thank you for all of the pleasant tips and hints you are sharing at this site. My time consuming internet search has at the end been compensated with wonderful concept to write about with my two friends. I ‘d say that many of us website visitors actually are undeniably lucky to exist in a fantastic community with so many special individuals with useful basics. I feel rather happy to have used your entire web site and look forward to many more thrilling times reading here. Thanks again for all the details.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Pandora’s, platforma feminină de comentarii, bloguri şi opinii REALITATEA.NET
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!